Ziua 15 – Finalul intr-un final

Undeva acum doua saptamani in urma… dupa ce pe 29 ne-a plouat toata ziua …
Sa mergi o zi intreaga pe ploaie este ca si cum ai iesi cu prietena/prietenul la plimbare intr-o duminica amiaza, te asezi pe banca din parc, te ploua pana la 7 seara cand iti spui ca ajunge cu rugatul ploii sa se opreasca si mergi acasa…
La noi acasa insemna un mal accesibil si cortul sub un pom sa nu fie totul atata de ud.
Faceam haz de necaz cu ploaia doar ca sa mai zambim un pic insa stiam cu totii ca doar ne pacalim pe moment. Sau trebuia sa suferim ca sa putem sa ne bucuram ulterior? Nu stiu.
Dimineata s-a aratat, si aveam in fata o zi promitatoare, instant au disparut norii, batea doar un pic de vant… Alta viata :)
Sambata a fost ziua cand chiar nu ne-am grabit sa ne strangem lucrurile, au trecut aproape 2 ore pana am adunat toate din nou pe pluta sa plecam pe ultima suta de metri.
Valuri un pic mai mari, si vant din fata, insa se putea inainta.
Nu pot sa scriu prea multe intr-o zi scurta, din fericire nu am avut peripetii in afara faptului ca din nou lasandu-ne purtati de curent am ajuns intr-o zona unde apa curgea contra curentului in loc sa mearga firesc cum ar fi trebuit.
Din nou parca nu eram noi daca nu am fi vaslit toti aproximativ 20 de minute pana sa iesim de acolo, si doar ca sa ne putem bucura de final am mai vaslit vreo 40 de minute impotriva unui vant destul de puternic de data aceasta.

Ne-am apropiat la vreo 400 de m de locul de sosire, nu il vedeam dar stiam ca e dupa ce muresul face curba la dreapta. Este ciudat cum un om nu isi aduce aminte unele lucruri/intamplari cum ar fi serbarea de prima zi de nastere, sau primul cadou de craciun dar cu siguranta oricate zile vor trece peste mine nu am sa pot sa uit locul si momentul sosirii la Nadlac.
Nu pot sa descriu cum m-am simtit cand i-am zarit pe primii oameni la marginea plajei, nu pot sa va spun cum m-am simtit nici cand am auzit fanfara ca a inceput sa cante, si nu pot sa va spun cum m-am simtit atunci cand aproape de ei ce ne asteptau au zburat baloanele cu heliu…

Nu ma asteptam deloc sa fie atata lume, poate ma asteptam sa fie mai multi oameni din Nadlac – nu pentru ca eu sunt Nadlacan ci pentru ca poate vor mai trebui sa astepte alti 33 de ani pana cineva destul de nebun va face acelasi lucru :)

Au urmat imbratisarile si felicitarile, glumele si sariturile, baie cu sampanie si o plimbare cu remorca.

Imi pare rau insa ca nu au ajuns toti cei care au vrut sa vina, ma bucuros ca au vrut, si regret ca nu au reusit.
As vrea sa termin mentionand faptul ca am sarbatorit pana aproape la 7 dimineata.

Stiu ca trebuie sa le multumim tuturor care au venit pe drum fara sa cerem, de ne-au adus paine, apa sau mancare, stiu ca ar trebui sa multumesc celor care ne-au ajutat financiar – stiu si le multumesc fara sa-i enumar! Dar am doar un multumesc important de spus, unul – Ii multumesc si stimez enorm pe baieti ca au fost destul de nebuni sa facem acest lucru impreuna! si ii multumesc surorii mele, care a fost tot timpul suportul numarul 1, implicata in proiect inca de la inceputul ideii.

A fost o experienta minunata ce nu o vom mai repeta !
Va iubim si multumim !

P.S – Poza cu primii trei ai expeditiei din 78′ si noi :) Nu stiam ca ne vor astepta toti !

Ziua 14 – Rezervatia Naturala Lunca Muresului

Am plecat de la 3 Insule de langa Arad cu gandul sa ne apropiem cat mai mult de Nadlac pentru ca se anunta vreme proasta in urmatoarele zile.
Dupa cateva ore am intrat in Rezervatia Naturala Lunca Muresului. Ne’am delectat cu niste peisaje superbe. Se vedea ca in jur nu prea au circulat oamenii pentru ca totul era neatins. Nu vedeam balastiere, pescari gramada sau pontoane. Ne’am intersectat doar cu cativa oameni cu barci cu motor care se plimbau pe Muresul care curgea lin.
In dreptul localitatii Pecica eu dormeam dus in jumatatea de ora de pauza pe care o aveam dupa vaslit. La un momentdat baietii m’au trezit sa imi spuna ca ne survoleaza un deltaplan motorizat. Am inceput sa il filmam si sa ii salutam pe cei 2 oameni care se plimbau cu el. Ii vedem ca aterizeaza pe malul drept, iar ivo ne spune sa tragem la mal sa ii salutam.
De fapt era o surpriza pentru mine (pe 29 e ziua mea). Am acostat la mal si Ivo mi’a spus ca imi fac cadou o plimbare cu deltaplanul deasupra Muresului. Eram foarte incantat pentru ca nu mai zburasem niciodata! Best gift ever. Am zburat cam 20 de minute. Eram tot un zambet.
Per total ziua a fost usoara. Vreamea favorabila, cativa curenti buni si eram ajunsi la punctul de acostare. Am tras la mal pe o plaja foarte faina, care ma facea sa ma simt ca la mare.
Nebuloasa a venit alaturi de Raul sa ne faca o vizita, si mi’a adus cadou un tort delicios (mersiiiiii).
Eram lihniti de foame asa ca am facut repede un foc de tabara si am prajit niste slanina. Era o atmosfera excelenta pana cand a venit o furtuna si o ploaie torentiala.
La ora 12 noaptea toti au inceput sa imi cante ‘La multi ani!’ iar apoi baietii m’au aruncat in Mures.
Am terminat seara langa o sticla de palinca de Semlac foarte gustoasa.

Cu Pluta la Radio Timișoara

 

Din nou la radio! Hai că începe să-mi placă 😀

De data asta am fost sunați de domnișoara Alexandru Didilescu de la Radio Timișoara, care ne-a luat interviuri mie și, surpriză surpriză, tatălui lui Ivo, cel fără de care această aventură nu s-ar fi întâmplat, nu ar fi existat, și clar nu s-ar fi povestit și ascultat la radio. Mulțumim din suflet dlui Ioan Bobal!

Interviul mai jos, eu vă pup că am de vâslit… Nădlac here we come!!!

Cu Pluta – Radio Timisoara

PS. Nu ați uitat de party, nu?! Aici aveți detaliile, vă așteptăm pe toți mă. Pe toți!

Ziua 13 a fost cu noroc

Nu vă imaginați acum că râul a curs ideal și noi nu am fost nevoiți să dăm la vâsle sau că podurile de pontoane s-au ridicat ca prin magie și ne-au lăsat să trecem. Din contră, am avut un traseu plin de obstacole care mai de care mai grele. Cu toate astea am trecut cu brio ca la un examen pentru care ne pregăteam demult. Și ca la orice absolvire am primit felicitările de rigoare și premii.

Ziua a început lin pe lânga balastierele postate după Păuliș. Nu cred că am văzut vreodată așa dezastru ca acolo. Maluri săpate până la refuz și tone de pietriș aranjat la marginea apei făceau peisajul, care odinioară cred că a fost verde . În plus apa aproape stătea și doar ochiurile ce ne întorceau pluta îi dădeau un pic de dinamicitate. Am trecut cu greu dând la vâsle permanent. Într-un final am trecut de ele și eram super fericiți că am scăpat de chin. Răul parcă începea să curgă și vâslitul a devenit nițel mai ușor.

La un moment dat, ca de multe alte ori de altfel, a trebuit să alegem calea pe care mergem deoarece în apă era o insulă (și știam prea bine că prin ea nu se putea). Pentru că eram în tura de vâslit a lui Bogdan și a lui Adi, primul dintre ei a ales partea stângă pentru că părea mai îngustă deci mai rapidă. Mare ne-a fost mirarea când am dat de apă lină și doar un pic de curent. Ne-am continuat drumul pentru ca aproape de finalul brațului să dăm de ceea ce părea o stație de pompare care ședea neclintită fix în mijlocul apei. Aparent nu era cale de trecere dar am zis că e mai bine să mergem până în măgăoaia de metal și să analizăm situația. Adi și Bogdan s-au cățărat pe acolo, au tras câteva cadre pentru posteritate și au concluzionat: “prin dreapta se poate trece, greu, dar se poate”. Ne-am “târât” pe lângă edificiul metalic, ferindu-ne de cioturile amenințătoare din apă și de cablul cu care era ancorată stația.

Câteva (multe) vâsle mai târziu pe când zăream Aradul am tras o ceartă strașnică cu colegul Holerga (constructivă zic eu). Liniște până la Arad.
Înaintam ca un fel de dric (am fost întrebați dacă ducem un mort cu noi :) ) când în față începuse să se contureze un pod de pontoane (știam deja că are fix 4 m lățime între pontoane și 1 m pe înălțime). Cu multă dibăcie (da, sunt modest) am strunit pluta la fix printre pontoane. Lumea ne saluta de pe pod și inima-mi bătea tare a mândrie.
Am continuat să vâslim multumiți oarecum că am învățat să strunim pluta și… ȘOC (vorba lui Adi): pe malul din dreapta eram așteptați de o cohortă de ziariști. Alături de ei bunii noștri prieteni Dan, Cristi și Emil. Am realizat adhoc o conferință în care fiecare și-a spus părerea despre aventura pe care o facem (filmulețul îl puteți vedea aici). Câteva clipe mai târziu au apărut și rudele lui Ivo (sora, cumnatul, nepotul, mama, tata, nașii – toata familia ce mai). Ne-am tras pe mal unde am înfulecat câte un sandwich, am mai dat un interviu pentru Radio Nădlac și ne-am pozat cu nepotul lui Ivo care, musai trebuie să spun asta, este fenomenal.

Am discutat planul de atac pentru podul de pontoane ce urma să ne puna bețe în roate și despre locul unde trebuia să campăm. Am plecat mai departe încrezători că nimic nu ne mai stă în cale, și așa a și fost. Într-un efort de echipă ne-am strecurat pe sub pod (la milimetru aș putea zice) în timp ce prietenii ne încurajau de pe mal. “Am mai trecut de unul”, mi-am zis mulțumit și desigur m-am întors la vâsla. Examenul nu a fost ușor și poate d-aia am fost și premiați ceva mai târziu cu o bere rece donată de niște băieți care stăteau pe mal și se uitau cum trecem lin cu pluta. “Frații noștri, luați de aici! Multă baftă în continuare!” astea au fost cuvintele ce au însoțit sticlele reci de bere. Mulțumim din suflet, a fost un gest minunat.

După altă sesiune de vâslă-intensiv am tras la mal și ne-am dezlănțuit într-o altă sesiune, de data aceasta compusă din povești la foc, mâncare și odihnă.
Mâncarea făcută de Iana, sora lui Ivo, a ridicat în aer miresme atât de puternice încât i-au adus alături de noi pe Albert (prietenul de vâslă de peste weekend), pe soția lui și pe Bogdan Onin, un prieten din marele internet care este el. Îi mulțumim pentru prezență și lui Adrian, singurul blogger arădean care a venit alături de noi să ne susțină.
Acum, “pe ultima 100 de metri” sunt convins că îmi va fi dor de aventura la care am luat parte și că am rămas cu ceva special din ea: 3 prieteni…

 

 

Ziua 12 – balastiere si peisaj industrial

image

Ne-am trezit pe la ora 10, pentru ca a fost cam buna tuica de aseara 😀 Toata noaptea s-au auzit cateii din zona ce ne dadeau tarcoale pe langa cort in cautare de mancare. Toata lumea regreta faptul ca am uitat sa acoperim mancarea de aseara si a pluat in ea.
A plouat marunt pana pe la ora 12, cand am reusit sa strangem tot si sa ne urcam pe pluta.

Muresul a inaintat destul de bine, avem deja experienta in abordarea curentilor si ne deplasan destul de repede.

Vremea a ramas mohorata toata ziua, amplificand senzatia sinistra generata de urlajele parasite, de malurile pline de gunoaie si busteni aduse de apa si de balastierele intalnite tot mai des. Toata ziua nu am vazut decat atat… balastiere si maluri inalte pline de pietris. Fara pescari, fara oameni de nici un fel, fara nici macar un copac ce ne-ar fi indicat o zona de vegetatie. Ciudat e ca Bogdan chiar spunea inainte ca s-a cam plictisit de acelasi peisaj, doar copaci. Acum totul parea parasit, doar balastiere.

Apa, cu toate ca se misca destul de repede pe curenti, circula ciudat. Datotita escavarilor masive din zona, nivelul apei variaza foarte mult si sunt foarte multe ochiuri de apa si vartejuri. Te pozitionezi pe un curent ce pare sa se miste rapid si de odata te trezeati invartindu-te haotic.

Spre uimirea noastra, pe la ora 8, cand ne pregateam de oprire, facusem cam 30si ceva de kilometri. Am avut probleme,in gasirea unui loc bun de campat, dar pana in ora 9 am reusit sa ne oprim undeva pe un mal cu nisip.

Apoi, cortul l-am instalat rapid, in timp ce Ivo ne-a facut o delicioasa supa de usturoi.

Ziua 11 – aproape de un nou record

Se scria duminica seara cand Albert a plecat dupa weekendul cu noi. Dupa a urmat o furtuna mare si transmsiunea live din cortul nostru.

Dupa cum lunea nici iarba nu creste, ploaia s-a decis sa nu se opreasca pana pe la 10 dimineata, cea ce ne-a oferit cateva ore in plus de odihna. Si asa am apucat sa plecam abia pe la 11. Curentii de apa insa sau revansat si noi inaintam in anumite zone si cu 10 km/h. Asa ne-au dus curentii pana seara cand am decis sa acostam si de nu ne tinea vremea in loc poate reuseam sa batem recordul de km pe zi stabilit ziua precedenta de 40,2… Poate faceam si 50 nu avem de unde sa stim.

Nu a lipsit vaslitul de urgenta pentru a evita un bustean in apa sau o salcie din mal.
In toata viteza buna care o aveam trebuia sa si franam (vaslit inpotriva curentului) pentru ca un domn aparent intr-o stare de ebrietate semiavansata a decis sa plece cu bacul (ala de transporta masini peste apa) si normal ca ne-am izbit de el…
Eu sunt bucuros ca am fost constienti de coliziune cu mult inainte de a se intampla si am incetinit pluta. Astfel am evitat sa ne lovim de partea din fata a bacului care din nou risc sa spun ne putea fi fatala.

Seara am primit iarasi oaspeti, desi am acostat intr’un loc destul de nasol, iar Iana ne’a gatit ‘kupre na paprice’ (ceva mancare slovaceasca traditionala, cu pui si smantana).

Salutari de pe apa lina a raului Mures.

Live video din cortul CuPluta!

Aseara (ziua 10), dupa ce a plecat Albert, a inceput ploaia. Si pentru ca nu aveam ce face in cort, si inca nu ne era somn, am zis sa facem o mica sesiune de livevideo pentru prietenii nostrii care ne urmaresc pe twitter si facebook.

Aveti mai jos inregistrarea, sa va amuzati si voi. Saptamana frumoasa va dorim.

Un weekend cu pluta

Saptamana trecuta urmaream cu sufletul la gura tot ceea ce se intampla pe pluta. Fascinat, m-am inscris la concurs si am avut norocul sa fiu chemat la vasle.Am ajuns la locul de imbarcare (barajul de la Mintia), Vineri dupaamiaza, la timp pentru a prinde repunerea pe apa a plutei. Seara s-a transformat intr-o super petrecere pe  plaja in jurul focului de tabara. Au venit multi prieteni si sustinatori. S-a mancat gulas, au curs rauri de bere, s-a povestit, s-a ras pana tarziu in noapte.

Ziua a 9-a (Sambata) a inceput promitator. Era senin, nu foarte cald, o vreme numai buna de navigat. Imediat ce am urcat pe pluta sunt pus la curent cu mersul lucrurilor. Se vasleste pe rand, cate 2 o data. Echipele se schimba la fiecare jumatate de ora. Imi vine si mie randul… incerc sa prind tehnica… ma straduiesc  sa nu incurc. Prima jumatate de ora trece repede, asa ca imi iau locul in fata plutei (locul desemnat pentru odihna) si incep sa ma bucur de peisaj. Vremea buna ne ofera niste peisaje de vis, incep sa fac fotografii … ma bucur de viata pe pluta. Dupa 4-5 ore de navigat facem o pauza scurta. 30 minute fix. Mancam ceva repede si pornim mai departe. Pana spre seara, drumul a fost placut, fara incidente. De cateva ori suntem nevoiti sa ne dam jos de pe pluta in mijlocul Muresului. Apa este atat de mica pe alocuri, incat trebuie sa Impingem cu grija pluta peste pietre.

Pe cat a fost de linistita ziua, pe atat a fost de furtunoasa seara. Dupa 8 ore de navigat dam piept cu furtuna. Suntem nevoiti sa acostam. Imediat dup ace ajugem la mal, ploaia ne face in ciuda si se opreste. Hotaram sa ne continuam drumul. Povestea se repeta de 3 ori. Dupa fiecare acostare, suntem tot mai obositi, tot mai uzi. Cu nervii intinsi la maxim si cu frigul care incepe sa ne cuprinda in hainele ude, ne hotaram sa cautam un loc pentru tabara. Suntem nevoiti sa navigam mai multi kilometrii, pana sa gasim un loc cat de cat abordabil. Spre ghinionul nostru, malul in aceea zona era abrupt, plin de copaci si buruieni. In cele din urma reusim sa gasim un loc pentru tabara. Nu e perfect, insa suntem aproape la capatul puterilor. Ajunsi la mal, plecam imediat dupa leme si incingem focul pentru a ne incalzi. Ne instalam repede cortul si ne impartim sarcinile. O parte raman sa pregateasca cina, restul plecam printr-o jungle deasa in cautarea unui drum de acces. Dupa o intalnire cu niste pescari, sperantele noastre sunt naruite. Ne aflam intr-o zona fara nici o cale de acces, in afara unui ponton defect, la marginea unei paduri bantuite de mistreti. Resemnati si goniti de ploaie, ne refugiem in cort pentru odihna.

Ziua a 10-a ne gaseste fara provizii de apa. Luam repede micul dejun, si desfacem o bere pentru a ne astampara setea. Suntem nevoiti sa urcam pe pluta uda si sa ne continuam drumul. Obositi inca de eforul din ziua precedenta, vaslim incet si incercam sa profitam de fiecare curent pentru a inainta cat mai usor. Pozitia in care stam pentru a vasli incepe sa devina incomoda. Statul pe o bucata de lemn, 8-10 ore pe zi devine tot mai dureroasa.

Conditiile de navigare se imbunatatesc, se incalzeste, ne punem hainele la uscat, lucrurile incep sa mearga din nou bine.  Trebuie doar sa fim atenti la navigare. Intalnim foarte multe balastiere unde curentii sunt inselatori. Pe alocuri suntem nevoiti sa vaslim toti o data pentru a nu ajunge in salcii.

In drumul nostru admiram mai multe berze si egrete. La un moment dat zarim chiar un pui de caprioara pe mal, iar o vidra se grabeste sa traveseze raul in fata noastra. Pescarii ne saluta de pe margine … unii ne recunosc … ne incurajeaza si se mira cand aud de Aventura noastra. La pranz, ne aprovizionam cu apa dintr-un satuc de pe maul apei, mancam repede ceva si ne grabim sa plecam.

Seara, reusim sa acostam pe o plaja inverzita, un adevarat paradis in comparatie cu locul de Sambata. Ivo ne pregateste o supa de usuroi pe care o savuram cu multa placere, dupa care, pentru mine, aventura se incheie. Sunt nevoit sa plec spre casa, nu fara o strangere de inima.

. Dupa doua zile minunate petrecute pe pluta, am ajuns sa ii respect si mai mult pe baieti pentru ceea ce fac. Viata pe pluta nu e usoara, nu e numai distractie, asa cum se vede din fata calculatorului. Efortul pe care il depun cei 4 este aproape supraomenesc. Trebuie sa ai o doza mare de inconstienta, de nebunie, dar mai ales de curaj pentru a duce la sfarsit o asemenea aventura.

Vant din pupa, baieti!