Ziua 7 – noaptea e cel mai bun paznic (uneori)

Vantul îmi bate în față biciuindu-mă. Asta n-ar fi o problemă dar e din față și iar ne mișcăm ca ochiul mortului, vâslim de ne sar capacele și cu toate astea parcă mergem înapoi. Aceiași copaci, aceeași apă… cerul doar e diferit. Nori se adună repede amenințându-ne călătoria.  Pe mal un pescar strigă către noi: „Aveți grijă că în față este pod de pontoane”. Cum până acum pot zice că am trecut prin multe, i-am mulțumit omului și am mers mai departe cu gândul că, oricum trecem repede. Nu mică ne-a fost mirarea când în depărtare se vedeau camioane ce treceau lejer dintr-un capăt în altul al râului pe ceea ce se pare că era un pod militar. Cu un  oftat prelung am tras la mal și am început să analizăm situația. Plută plină cu chestii, pod peste Mureș, 4 oameni fără puteri herculice… timp strâns. Ivo a plecat repede să trateze cu unii muncitori de pe acolo să ne ajute să trecem pluta. S-a întors cu un zâmbet pe față și ne-a anunțat că a găsit niște băieți dornici de ridicat și cărat. Am tras lângă ponton și am mutat lucrurile de cealaltă parte. Din păcate treaba nu a mers ca fulgerul și astfel am pierdut ceva ore care adunate cu cele cauzate de furtuna lu’ Sf. Ilie și problema de la cascada de lângă Aiud anunțau o întârziere față de planul inițial. Peste toate ne-a mai și plouat. Cred că în momentul acela filmulețul cu pluta putea să sune și: „4 curci plouate, o plută, un pod de pontoane, o aventuuuură”. În fine vremea s-a mai potolit și am luat-o din loc.
Chiar dacă nimeni nu zicea, toți aveam în cap același gând: vâslim noaptea. Timpul trebuia recuperat cumva și conform spuselor celor care ne-au ajutat la cărat, cursul râului era mai rapid din acel punct. După cum era de așteptat seara s-a lăsat și prima voce s-a auzit pe plută: „ce-ar fi să vâslim noaptea? ca și până acum, în ture, dar de data asta vâslașii stau în față cu frontalele pe cap pentru lumină și ceilalți doi se odihnesc nițel în spate”. Fără prea multe vorbe sau vot am trecut la acțiune.
Cu vizibilitate redusă în față, luna care apărea din când în când ca să ne arate calea și cu simțurile ascuțite la maxim am reușit să vâslim până-ntr-un punct un pic mai la vale de cel pe care inițial îl alesesem pentru ziua asta. Când mă gândesc în urmă pot spune cu mâna pe inimă că nu aș mai risca să fac asta, nu știu dacă momentul în care trebuie să ajungem la Nădlac este mai presus de siguranța noastră… Am rămas totuși cu sentimentul că împreună putem să facem orice dacă ne punem mintea. În plus am reușit să ne sincronizăm perfect la vâslit și asta mi se pare un mare pas înainte. La aproximativ 2 noaptea am tras la mal, rupți de oboseală dar cu mulțumirea de sine că am reușit să mai recuperăm din timp.
Colac peste pupăză, unul dintre corturi a cedat și băieții au fost nevoiți să-l peticească cum au putut. Eu simt că în spate stă Sf. Ilie care are chef de glume proaste. Dacă e așa, când dau de el promit să-i bat obrazul: „păi bine mă ilie, chiar nu ai milă de noi? te oftici că atunci când ai fost mic tu nu te-ai dat cu pluta pe râu?”.
Sper ca vremea și cursul râului să țină cu noi de acum înainte și să nu ne mai pună bețe în roate (vâsle).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>